Cum sa utilizati codul de bare EAN/UPC

Dupa ce ati comandat un pachet de coduri de bare, ati primit prin e-mail numerele de coduri de bare si imaginile acestora la dimensiunea standard, precum si Certificatul de Garantare a Autenticitatii si inscrierea in International Barcodes Database.org. Pentru a utiliza codul dvs. de bare imediat, va rugam sa respectati urmatorii pasi:

barcode on packaging discover wildlife

1. Introduceti imaginea codului de bare in design-ul etichetei / ambalajului produsului

Alegeti formatul care vi se potriveste cel mai bine (SVG, PDF, PNG, JPG) si redimensionati-l astfel incat sa se potriveasca in spatiul alocat, avand grija sa nu fie mai mic de 80% ca latime. Barele pot fi trunchiate in inaltime, in cazuri exceptionale chiar si pana la 60%. Ideal, dimensionarea codului de bare trebuie sa respecte Specificatiile EAN/UPC. Puteti fi si creativ daca doriti fiind atent totusi ca barele verticale si zonele laterale albe sa nu fie afectate. Daca doriti sa tipariti codul de bare cu alte culori decat bare negre pe fundal alb, atunci va rugam sa consultati Ghidul tiparirii in culori a codului de bare.

Pozitionati imaginea codului de bare in ambalajul produsului dvs. intr-un loc vizibil, pentru a asigura usurinta scanarii. Sau tipariti codul de bare pe etichete autocolante, pe care apoi le lipiti pe produsele dvs.

2. Tipariti eticheta / ambalajul produsului

Urmatorul pas este sa trimiteti la tipar eticheta / ambalajul. Mai intai este recomandat sa dati un print de proba si sa verificati decodabilitatea codului de bare. Va rugam sa consultati aceasta pagina pentru a afla daca aveti nevoie de verificarea decodabilitatii. Daca aveti nevoie de un astfel de raport, ne puteti trimite o mostra spre verificare inainte de a da bunul de tipar pentru intregul tiraj.

3. Trimiteti produsul la retaileri

Listarea produsului la retailer face conexiunea dintre informatia despre produsul dvs. din baza de date a retailerului si codul de bare. Dupa aceasta, informatia despre produsul dvs. apare ori de cate ori este scanat produsul la casa de marcat.

4. Inscrieti produsul in IBNREG.org (International Barcodes Network Registry)

Va recomandam sa va inregistrati gratuit informatiile despre produse in IBNREG – International Barcodes Network Registry, ceea ce va permite clientilor dvs. sa afle date despre produs inainte de a-l cumpara, prin scanarea codului de bare cu aplicatia Zebra Barcode Scanner.